Mandorlini nu prinde Liga

Redactor:
Daniel Remes
Mandorlini nu prinde Liga
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rezultatele slabe din acest debut de sezon și jocul prestat de
echipă i-au scos din minți pe șefii din Gruia, care vor să dea
echipa pe mâna lui Nicolo Napoli. Conducătorii campioanei așteaptă
însă ca Mandorlini să își inainteze demisia.
După 0-3 cu Sportul, CFR are cel mai slab start de sezon de când a
fost preluată de Arpad Paszkany. Cu numai o victorie în primele
cinci etape, Mandorlini are șanse infime să mai continue în Gruia.
Italianului i se reproșează jocul slab al echipei, comportamentul
arogant cu cei de la club, oboseala jucătorilor și mai ales că a
pierdut vestiarul, fiind în conflict cu aproape jumătate din lot.
De fapt, șefii din Gruia au decis să-l schimbe pe italian încă de
la începutul sezonului, dar s-au lovit de clauza de reziliere de
800.000 de euro. Arpi așteaptă ca Andrea Mandorlini să vină să
propună rezilierea contractului, caz în care nu va trebui să mai
primească imensa sumă de bani.

Napoli:
„Aștept să mă sune Paszkany!”

Cel mai probabil, Mandorlini va fi înlocuit de un conațional al
său, Nicolo Napoli, care a și asistat din tribune la partida
Sportul – CFR. Napoli are deja un acord verbal cu șefii campioanei,
cu care a avut primele discuții acum câteva zile: „Îmi pare rău
pentru Mandorlini, dar echipa a jucat foarte slab. Deocamdată nu am
vorbit cu cei de la CFR. Mai întâi să plece Mandorlini și apoi
aștept să mă sune Paszkany. Aș fi fericit dacă mi s-ar acorda
ocazia de a antrena o echipă mare precum CFR”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×